Cât trebuie să scoți din buzunar dacă vrei Maria Constantin să-ți cânte la nuntă: „Îmi permit să cânt orice gen muzical”

Cât trebuie să scoți din buzunar dacă vrei Maria Constantin să-ți cânte la nuntă: „Îmi permit să cânt orice gen muzical”
Foto: Instagram

Maria Constantin este o interpretă îndrăgită în România și cu mult succes la capitolul evenimente. Artista spune că prețul este unul negociabil, care depinde de locul unde are loc petrecerea, dar și dacă vine sau nu însoțită de orchestră.

Maria Constantin poate avea un program, care durează o oră ori poate partincipa la toată nunta, atunci când este însoțită de orchestră, relatează Spy News.

Cât trebuie să plătească cei ce vor să o cheme la eveniment pe Maria Constantin

Cei ce vor să o cheme pe Maria Constantin la nuntă trebuie să scoată din portofel suma de 1.500 de euro, însă prețul poate fi negociat în funcție de locul unde are loc evenimentul. Onorariul pentru ca artista să cânte alături de orchestră este de 8.000 de euro pentru întreaga seară.

„Astăzi o să cânt la un eveniment, la o zi onomastică în afara Bucureștiului. De exemplu, pe întâi septembrie am nuntă, care este joia. Au fost foarte multe evenimente care s-au amânat, oamenii vor să îți țină totuși evenimentele pe care le-au amânat poate și de trei ani. Mai sunt spectacole, care sunt și în timpul săptămânii, zile de orașe, zile de comune. Multumesc lui Dumnezeu, am și patru evenimente într-o zi în care trebuie să alerg dintr-o parte în alta”, a mărturisit Mara Constantin.

Vedeta susține că poate cânta orice gen muzical

Maria Constantin este o cântăreață foarte talentată. Vedeta susține că poate cânta orice gen muzical și merge la evenimente atât singură, cât și însoțită de orchestră, iar acest fapt o avantajează.

„Cânt ce se cere la nuntă, melodiile cele mai cunoscute. Unii vor muzică populară, alții vor mai ales -unde sunt evenimente întregi – să cânt toate genurile muzicale: de la muzică ușoară, manele, populară, fiecare ce vrea. Fiind cu orchestra mea, îmi permit să cânt orice gen muzical, când merg singură am negative mai mult pe populară. În general îmi place să merg cu orchestra ca să pot cânta ce vreau și ceea ce îmi cer oamenii”, a adăugat artista.