Kevin Spacey se confruntă cu alte acuzații de agresiune sexuală. Proces civil deschis împotriva actorului în Marea Britanie

Kevin Spacey se confruntă cu alte acuzații de agresiune sexuală. Proces civil deschis împotriva actorului în Marea Britanie
Kevin Spacey Sursa foto: Facebook

Kevin Spacey ar putea fi pus sub acuzare pentru agresiune sexuală într-un caz care vizează fapte petrecute cu mai multe decenii în urmă. Actorul se confruntă cu un proces civil, deschis împotriva sa, în Marea Britanie.

Alte acuzații pe numele lui Kevin Spacey

Trei bărbaţi britanici au deschis un proces civil, pentru presupuse agresiuni sexuale, împotriva actorului premiat cu Oscar. Judecata va avea loc undeva spre finalul acestui an, informează Reuters. Până atunci, cei trei au cerut Curţii Supreme din Londra să le permită să se bazeze pe acuzaţiile formulate de alte şapte persoane. Este vorba despre cazuri mai vechi, între care și unul care datează chiar din anii 1970.

Cei trei susțin că actorul Kevin Spacey i-a agresat sexual între anii 2000 şi 2013. Doi dintre ei au fost deja reclamanţi şi au depus mărturie în procesul penal judecat în 2023 la Londra. La finalul acestui procesm Spacey a fost declarat nevinovat la toate capetele de acuzare.

În vârstă de 66 de ani, actorul era unul dintre cele mai mari staruri de la Hollywood înainte să fie acuzat pentru prima dată de agresiune sexuală. S-a întâmplat în 2017. El a negat întotdeauna orice infracţiune de natură sexuală şi a spus că incidentele descrise fie nu s-au întâmplat în realitate, fie au vizat, de fapt, raporturi consensuale. De altfel, starul a lipsit de la audierea care a avut loc la Londra.

Reclamanţii vor să-și bazeze susținerile din procesul civil, programat pentru luna noiembrie, pe dovezi oferite de alţi şapte bărbaţi. Aceștia susțin că ar fi fost agresaţi sexuali – unul la sfârşitul anilor 1970, doi la sfârşitul anilor 1990 şi patru între anii 2000 şi 2010.

Ce susțin acuzatorii

Avocata acuzatorilor, Elizabeth-Anne Gumbel, a declarat în timpul audierii că mărturiile celorlalţi bărbaţi arată că actorul Kevin Spacey are „o înclinaţie spre agresarea sexuală a unor bărbaţi tineri”. Potrivit afirmațiilor sale, în anumite cazuri, el s-ar fi folosit de statutul său de actor faimos pentru a comite astfel de infracţiuni.

Avocaţii apărării consideră însă că noile acuzaţii, negate, nu arată niciun tipar de comportament. Ei spun că acestea sunt prea puțin relevante sau chiar deloc pentru proces. Judecătoarea Christina Lambert urmează să se pronunţe dacă va accepta cele şapte mărturii suplimentare în procesul civil.

Unul dintre cei trei acuzatori care l-au dat în judecată pe actor a deschis o acțiune și împotriva celebrului teatru Old Vic din Londra. Starul american s-a aflat în staff-ul de conducere a instituției ca director artistic, începând din 2003. Conducerea teatrului a preferat o înțelegere cu acest acuzator pentru o soluționare amiabilă.

„Această înţelegere a fost convenită fără recunoaşterea vinovăţiei, având în vedere costurile şi impactul asupra tuturor părţilor implicate dacă litigiul ar fi continuat”, a transmis conducerea teatrului Old Vic.

Problemele lui Kevin Spacey

Actorul care a câştigat două premii Oscar datorită rolurilor din filmele „American Beauty” şi „The Usual Suspects”, a fost concediat din distribuţia serialului „House of Cards”. S-a întâmplat după ce Kevin Spacey s-a confruntat prima dată cu acuzații de agresiune sexuală.

Un proces civil împotriva lui Spacey în Statele Unite a fost respins de un juriu în 2022. Actorul a fost judecat la Londra în anul următor, după ce a fost acuzat de agresiuni sexuale asupra a patru bărbaţi în Regatul Unit.

El a fost achitat la toate cele nouă capete de acuzare formulate împotriva sa.