Mihai Bendeac a reacționat după ce a fost acuzat că ar fi hărțuit o tânără la o întâlnire cu fanii. Incidentul s-ar fi petrecut în timpul turneului de promovare a filmului „Băieți de oraș: Golden Boyz”.
Actorul a respins acuzațiile de hărțuire, care îl vizează, și a amenințat că se va adresa poliției. Incidentul la care se face referire s-a petrecut la premiera filmului „Băieți de oraș: Golden Boyz”, în care joacă Mihai Bendeac. El a precizat că va urma pașii legali pentru a-și proteja imaginea și pentru a demonstra că acuzațiile ce i-au fost aduse sunt neacoperite.
Scandalul a pornit de la un videoclip care s-a viralizat pe interenet. În imagini, apare o tânără, pe care se spune că ar fi hărțuit-o, care vine la el și schimbă câteva cuvinte. Fata îi mărturisește că inima îi bate foarte tare, din cauza emoțiilor și, pentru a-l convinge, îi cere să o atingă pe piept. Clipul a provocat acuze la adresa lui Bendeac, parte dintre cei care l-au văzut spunând că gestul său a fost nepotrivit. De de unde și acuzațiile.
În acest context, Bendeac a ales să dea replica, într-o postare pe pagina sa de socializare. El s-a arătat nemulțumit de felul în care a fost prezentat acest incident în spațiul public. Mai mult, susține că a fost interpretat greștit de persoanele și organizațiile care l-au acuzat. Din punctul său de vedere gestul pe care l-a făcut nu are nici o conotație sexuală și nu poate fi considerat nepotrivit.
„Dacă, într-adevăr, ați văzut ceva sexual în această interacțiune s-ar putea să aveți o problemă ce necesită tratament. Și asta e grav pentru niște persoane care se presupune că ar trebui să protejeze femeile. Domnișoara a inițiat gestul și a râs pentru că eu, obosit fiind după zile întregi în care am făcut fotografii cu mii de oameni, căutam inima în zona claviculelor”, a mai transmis actorul.
Mihai Bendeac a afimat că subiectul a fost amplificat artificial, fără ca cei ce l-au preluat să țină cont de contextul real. El a anunțat că va depune o plângere la poliție cerând să fie anchetat cazul. Mai mult, îi acuză, la rându-i pe cei ce au dezvoltat povestea că o supun la umilințe publice, pe presupusa victimă.
„Centrul Filia, bloggerul Zoso și un «influencer» de Youtube și-au dat astăzi mâna pentru a agresa sexual o femeie. Mâine dimineață vom depune plângere la Poliție. Până una alta, acesta este răspunsul meu pentru acești indivizi și pentru sus-numita instituțe: În primul rând, cum vă permiteți dumneavoastră så sexualizați un eveniment absolut amuzant și să supuneți o femeie la un asemenea public shaming? Este o chestiune care ține de dorința dumneavoastră de a obține vizualizări?”, a scris Bendeac în mesajul postat.
El a insistat că nu a existat nici o intenție de hărțuire din partea sa, mai ales că, gestul a fost inițiat chiar de tânără. În mod normal, ceea ce s-a întâmplat este un schimb de replici amuzant. El a precizat că nu a atins părțile intime ale tinerei și că momentul a fost lipsit de orice intenție nepotrivită.
„Nu i-au fost atinse părțile intime iar toată chestiunea a creat ilaritate pentru amândoi. Sunt un bărbat care NU are nevoie să pipăie femei la fan meetings, cu sute de oameni în jur. Probabil treceți prin filtrele si fanteziile dumneavoastră. Revenind la începutul acestui mesaj, partea gravă derivă din faptul că dumneavoastră v-ați permis să sexualizați și să faceți așa ceva unei femei. Care, apropo, NU a fost întrebată/contactată în legatură cu treaba asta. Dacă ați fi fost de bună credință, puteați încerca să aflați cine e și să luați legatura cu ea, s-o întrebați. Nu vă e jenă?”, a continuat acesta.