Cătălin Drulă, candidatul USR la Primăria Capitalei, a declarat că el propune un proiect pentru un urbanism unic și coerent în București, precum și o Primărie cu adevărat puternică. Asta spre deosebire de contracandidații săi, care „ar vrea o Primărie puternică cu un buget dacă câștigă ei”. Drulă a mai afirmat că victoria sa în alegeri ar aduce un echilibru între forțele politice în București, astfel încât PSD-PNL să nu mai aibă o putere atât de mare.
„Proiectul nostru vorbește despre un buget unic metropolitan, despre un urbanism unic și coerent. Dl Ciucu a vorbit despre urbanism că e un dezastru ce face Nicușor Dan. Dl Băluță cu asupra măsură. Dacă mergeți în Metalurgiei, sunt pur și simplu niște ghetouri urbane construite acolo, în care săracii oameni n-au școli, n-au grădinițe, n-au nimic.
Eu cred într-un urbanism de calitate, cred în a ne asuma o Primărie puternică.
Dumnealor sunt ambigui puțin: ar vrea o Primărie puternică cu un buget dacă câștigă ei. Dacă nu, e bine și la sector, să rămână așa ca o mică unitate autonomă și happy.
USR e o forță puternică în București. Puterea nu e a noastră de undeva, magic, ci ne-au dat-o cetățenii la ultimele alegeri. Am avut 200.000 de voturi. Primarii noștri au fost scoși din funcție, discutabil dacă ăla e rezultatul alegerilor. Ați văzut că au fost 400 de voturi la Radu Mihaiu, 800 în partea aialaltă, cu nereguli la numărare, în fine… A fost la muchie de o alianță monstruoasă, așa-i spun eu, PNL-PSD.
Ar fi un echilibru de putere binevenit în oraș ca USR să aibă Primăria Generală, mai ales că nu vine din zona care a spus ”nu-i bun Nicușor Dan, e bun Cârstoiu, scuze, nu-i bun Nicușor Dan, e bun Burduja, scuze, nu-i bun Nicușor Dan, e bun Crin Antonescu”… Că-i găsești pe toți în poză cu Ciucu”, a declarat Cătălin Drulă, în cadrul podcastului Drept la vot.