Infrastructura de protecție împotriva inundațiilor este foarte îmbătrânită. Diana Buzoianu explică cum s-a ajuns aici (VIDEO)

Infrastructura de protecție împotriva inundațiilor este foarte îmbătrânită. Diana Buzoianu explică cum s-a ajuns aici (VIDEO)
Sursa Foto: Captură Video/ Facebook - Apele Române

Diana Buzoianu, ministrul Mediului, avertizează că infrastructura de protecție împotriva inundațiilor este foarte îmbătrânită. Potrivit spuselor sale, este nevoie de tot mai multe lucrări strategice pentru reabilitare.

Diana Buzoianu, despre baraje

Ministrul Mediului susține că infrastructura de protecție împotriva inundațiilor este foarte îmbătrânită și are nevoie de investiții și lucrări strategice. Diana Buzoianu a explicat într-o intervenție la B1 TV, în emisiunea News Pass, cum s-a ajuns în această situație.

„Infrastructura noastră, împotriva inundațiilor, este din ce în ce mai îmbătrânită. Va avea din ce în ce mai multă nevoie de investiții și lucrări strategice…Ideea este că pentru a lucra la barajele respective trebuie ca apa să ajungă la anumite nivele”, a declarat Buzoianu.

Ministrul a explicat ce implică execuția lucrprilor de mentenanță la baraje și a explicat de ce nu se pot executa imediat. Potrivit spuselor sale, ca să se poată interveni este nevoie ca apa din baraj să ajungă la un anumit nivel. În cazul în care apar probleme, așa cum s-a întâmplat la Paltinu, situația se complică.

„De exemplu, la Paltinu, era nevoie să se ajungă inițial la 620 de metri, după aceea au coborât ștacheta la 603-604 metri. le-a luat câteva luni de zile, Le-a luat șase luni să ajungă la exact 609 metri și exact înainte să – mai aveau patru metri – înceapă lucrările, a venit Codul Portocaliu și apa a urcat la 625. Acum va fi nevoie de încă patru – cinci luni, cel puțin, ca să poată fi coborâtă apa. Durează foarte mult să fie coborât nivelul apei. Lucrările sunt diverse”, a explicat ministrul Mediului.

De ce nu se fac lucrările de mentenanță

Diana Buzoianu a declarat că de foarte mulți ani, zeci de ani, nu s-au mai făcut asemenea lucrări de mentenanță la diguri și baraje. Mai mult, spune, s-au pierdut investiții, iar din cauza politizării excesive a funcțiilor, echipele s-au deprofesionalizat. Astfel, s-a ajuns în situația în care funcționarii nu mai știu să întocmească o documentație tehnică.

„Problema de fond este că în ultimii ani de zile, vorbim de zeci de ani, lucrările nu au fost făcute, Investițiile au fost pierdute pe bandă rulantă; echipele nu mai sunt profesioniste. Au pierdut banii din fonduri europene pentru că nu au fost în stare să scrie caietele tehnice de sarcini pentru baraje. Au fost întoarse de multe ori, pentru că nu erau scrise corect tehnic”, a mai spus ministrul.

De asemenea, a acuzat Diana Buzoianu, probleme de acest fel sunt și la nivelul structurii centrale Administrației Naționale Apele Române (ANAR). Iar acest lucru a făcut să se piardă fonduri europene pentru investiții. Întrebată cine este responsabil pentru aceste probleme, Buzoianu a dat vina pe structurile locale ale Apelor Române

„Oameni de la nivel local care trebuiau să dea aceste caiete mai departe la ANAR. Și ANAR a avut propria vinovăție pentru că a centralizat aceste caiete. Și le-a centralizat atât de bine că nu s-a mai făcut nimic”, a mai spus Buzoianu