Ministrul Apărării intervine în dezbaterea pensiilor. Cât este pensia medie a militarilor

Ministrul Apărării intervine în dezbaterea pensiilor. Cât este pensia medie a militarilor
Sursa foto: Facebook / @Radu Miruţă

Declarațiile recente din zona guvernamentală au readus în atenție tema pensiilor speciale și a diferențelor dintre diversele sisteme publice. În acest context, ministrul Apărării a intervenit pentru a clarifica situația veniturilor militarilor, după hotărârea Curții Constituționale.

Ce legătură au pensiile magistraților cu situația militarilor după decizia CCR

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a transmis un mesaj ferm, precizând că pensiile, soldele și indemnizațiile militarilor nu vor fi diminuate, în pofida temerilor apărute în spațiul public. El a subliniat că situația militarilor este fundamental diferită de cea a magistraților, atât din perspectiva nivelului pensiilor, cât și a condițiilor de pensionare.

„Mă întreabă multă lume dacă, după decizia CCR de astăzi, se taie pensiile și la militari. Răspunsul este unul foarte scurt: nu, la militari nu se taie pensiile, pentru că militarii nu sunt în situația în care tuturor li se reduce vârsta de pensionare cu 13 ani”, a scris pe Facebook Ministrul Apărării.

Ce argumente aduce ministrul pentru menținerea pensiilor

Radu Miruță a explicat că în Ministerul Apărării nu există pensii extrem de mari și nici problemele structurale invocate frecvent în cazul sistemului judiciar. Potrivit datelor prezentate, pensia medie în MApN este de 5.008 lei, iar mulți militari aleg să rămână în activitate peste vârsta minimă de pensionare. „Militarii nu sunt în situația cu pensii de zeci de mii de euro pe lună, militarii nu sunt în situația cu dosare întârziate sau cu infractori cărora li s-au prescris pedepsele”, adaugă ministrul.

Ministrul a precizat că ajustările bugetare vizează strict cheltuielile interne, fără a afecta personalul sau capacitatea operațională a Armatei Române. Potrivit acestuia, economiile vor fi realizate printr-o mai bună gestionare a fondurilor și prin eliminarea practicilor considerate netransparente.

„Nu scad soldele, nu scad salariile, nu scad indemnizațiile, nu scade numărul de militari, da, scad cheltuielile din interiorul MApN, care astăzi se duc nu prin cel mai transparent mod posibil”, mai transmite Miruță, potrivit Agerpres.

Cum se leagă poziția MApN de reforma pensiilor magistraților

Intervenția ministrului Apărării a venit după ce Curtea Constituțională a respins sesizarea privind proiectul de reformă a pensiilor magistraților, confirmând constituționalitatea acestuia. Ulterior, premierul Ilie Bolojan a susținut că această reformă reprezintă un pas necesar pentru reducerea inechităților din sistemul public.

„Am luptat pentru principiul că privilegiile nejustificate nu își au locul într-un sistem public. Nu ne mai putem permite să pensionăm oameni în deplinătatea forțelor fizice și intelectuale la 50, 51 sau 52 de ani”,  a spus Ilie Bolojan.