Australienii au fost surprinși de modul în care grecul Tsitsipas vrea să își cheltuiască banii dacă va câștiga la Melbourne

Australienii au fost surprinși de modul în care grecul Tsitsipas vrea să își cheltuiască banii dacă va câștiga la Melbourne
Foto: captură Instagram

Jucătorul grec de tenis, Stefanos Tsitsipas, a reușit să îl învingă marţi pe cehul Jiri Lehecka în trei seturi, 6-3, 7-6 (7/2), 6-4, astfel calificându-se în semifinale la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, iar următorul său oponent va fi rusul Karen Hacianov.

Stefanos Tsitsipas se află pe locul 4 ATP și este cap de serie numărul 3 la acest turneu, în cadrul căruia a mai reușit de trei ori să ajungă în semifinale, în 2019, 2021 şi 2022, fără să iasă victorios.

Va construi o școală

Tenismenul grec a declarat la finalul partidei că dacă va reuși să câștige la Melbourne, o să doneze o parte din bani pentru construirea unei școli în statul Victoria. ”Asta înseamnă Australia pentru mine”, a spus Tsitsipas.

Urmăriți B1TV.ro și pe