Câți bani va primi David Popovici de la Ministerul Sportului pentru cele două medalii de aur câștigate la Campionatul European de la Roma

Câți bani va primi David Popovici de la Ministerul Sportului pentru cele două medalii de aur câștigate la Campionatul European de la Roma
David Popovici la Europenele de Înot de la Roma. Foto: Hepta - Zuma Press

David Popovici a primit 200.000 de euro din Fondul de rezervă al Guvernului după performanța de la Mondialele de Natație de la Budapesta și va fi recompensat și pentru medaliile câștigate la Europenele de la Roma.

Câți bani va primi Popovici pentru performanța de la Europene

David Popovici a cucerit medaliile de aur la probele de 100 și 200 de metri liber la Campionatul European de Natație de la Roma.

Tânărul de 17 ani va încasa de la Guvern câte 37.000 de lei pentru fiecare din cele două medalii. Asta înseamnă 74.000 de lei, adică puţin peste 15.000 de euro, informează AS.

La această sumă se vor adăuga și banii de la CS Dinamo. De asemenea, el va fi recompensat și pentru recordul mondial stabilit la proba regină a nataţiei – 100 de metri liber.

David Popovici s-a calificat și în finala de 400 de metri liber, dar a decis să se retragă. Antrenorul Adrian Rădulescu l-a sfătuit să nu mai participe, dat fiind că se simțea obosit. Popovici s-a consumat foarte tare la probele de până acum și vrea să se pregătească foarte bine pentru Campionatul Mondial de juniori de la Lima (Peru).

Popovici, răsplătit cu 200.000 de euro pentru medaliile de la Mondiale

Sportivul a fost recompensat cu un milion de lei, adică 200.000 de euro, după medaliile de aur obținute la probele de 100 și 200 de metri liber la Campionatul Mondial de Natație de la Budapesta.

El a devenit astfel al doilea înotător campion la aceste două probe în cadrul aceleiași ediții de campionat mondial. Primul a fost americanul Jim Montgomery, în 1973.

Urmăriți B1TV.ro și pe