Elon Musk, CEO-ul Tesla, propune o limită de vârstă pentru politicienii din SUA: „Poate puțin sub 70 de ani”

Elon Musk, CEO-ul Tesla, propune o limită de vârstă pentru politicienii din SUA: „Poate puțin sub 70 de ani”
Elon Musk, CEO Tesla, considerat cel mai bogat om de pe planetă

CEO-ul Tesla, Elon Musk, a declarat pe rețelele sociale că ar fi mai bine să se introducă o limită de vârstă pentru persoanele ce se află în politica din Statele Unite. Musk a declarat că 70 de ani ar fi o vârstă rezonabilă pentru pensionarea politicienilor.

„Poate puțin sub 70 de ani”

„Să stabilim o limită de vârstă, după care va fi imposibil să candidezi la funcții politice. Poate puțin sub 70 de ani”, a scris Musk pe Twitter .

Dacă dorința lui Musk ar prinde realitate, actualul președinte Joe Biden, în vârstă de 79 de ani, nu ar mai putea participa la următoarele alegeri parlamentare. De asemenea, și fostul președinte, Donald Trump, se află în aceeași situație. Cu o vârstă de 75 de ani, fostul președinte Donald Trump nu ar mai putea avea loc în politica din Statele Unite.

Elon Musk, pregătit să înlocuiască munca fizică cu un robot

Elon Musk, CEO-ul Tesla, a anunțat, în cadrul ”AI Day”, că Tesla intenționează să construiască un robot umanoid. Tesla Bot este numele robotului pe care compania Tesla vrea să-l producă în următorii ani, potrivit CNBC.

„Suntem buni la senzori și baterii și probabil că anul viitor vom avea un prototip care să arate astfel”, a spus Musk, la scurt timp după ce un actor îmbracăat într-un costum conceput să arate ca robotul Tesla a dansat pe scenă.

Elon Musk a devenit a treia persoană care a acumulat vreodată o avere în valoare de 200 miliarde de dolari, potrivit Forbes, depășind în acest proces fondatorul Amazon și pe miliardarul rival în lupta pentru cucerirea spațiului, Jeff Bezos.