Rata anuală a inflației în Turcia a crescut peste așteptări în luna decembrie, aceasta ajungând la un nivel mult mai ridicat decât cel din luna septembrie 2002, conform Reuters, citat de către Agerpres.
Luna trecută, rata anuală a inflaţiei a ajuns la 36,08%, de la 21% în luna noiembrie, în timp ce analiștii se așteptau la o creștere de până la 30,06%. Pentru finalul anului 2021, Banca Centrală a Turciei a estimat o creștere de doar 18,4%. Creșterea prețurilor de consum în luna decembrie au avut în vedere creșterea prețurilor la transporturi, 53,66%, în timp ce prețul la alimente și băuturi a crescut până la 43,8%.
În ritm lunar, preţurile de consum au crescut luna trecută la 13,58%, în timp ce analiştii se aşteptau la 9%. Anul trecut, lira s-a depreciat cu 44% faţă de dolar.
„Datele reflectă cercul vicios al inflaţiei ridicate determinate de majorarea cererii, o tendinţă periculoasă deoarece Banca Centrală a Turciei a indicat că presiunea asupra preţurilor este determinată de constrângerile legate de aprovizionare şi că nu poate lua măsuri pe acest segment. Ratele dobânzilor trebuie majorate imediat în mod agresiv. Până în martie rata inflaţiei ar putea ajunge probabil la 40-50%”, a apreciat Ozlem Derici Sengul, partener la compania Spinn Consulting din Istanbul.
Anul trecut, moneda Turciei s-a prăbușit în urma declarațiilor lui Erdogan, iar ca răspuns, cetățenii turci au protestat activ, ieșind în stradă, împotriva noilor reforme economice. Peste 263.000 de tweet-uri au fost distribuite în cursul zilei care au cerut guvernului să demisioneze în fața crizei economice. Pe partea opusă, susținătorii AKP au distribuit peste 300.000 de tweet-uri care au spus: „Sunt cu statul meu”.
Ca răspuns, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a dezvăluit un plan de urgență pentru a reduce deprecierea fără precedent a lirei și pentru a proteja investitorii împotriva fluctuațiilor sălbatice ale monedei. O măsură garantează că randamentele depozitelor în lire nu vor scădea sub ratele dobânzilor bancare, într-un efort de a pune capăt cererii curente la vedere de valută.