Prognoza meteo pentru prima zi a săptămânii arată că vremea va fi deosebit de geroasă, cu temperaturi maxime care se vor încadra între -10 și 0 grade Minimele vor atinge un record de până la -19 grade
În prima zi a săptămânii, vremea va fi deosebit de rece la nivelul întregii țări. Prognoza meteo arată că temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -10 și 0 grade. Minimele vor scădea mult ajungând până la -19 grade Celsius. Valorile ceva mai ridicate se vor înregistra în extremitatea de sud-vest a țării, pe litoral și în Delta Dunării. Aici temperaturile vor atinge minime de -7…-5 grade, anunță ANM.
Meteorologii spun că cerul va fi variabil ăn zonele de sud și sud-est. În restul teritoriului vremea va fi înnorată, iar temporar va ninge slab. Ninsorile se vor înregistra, cu precădere în zonele montane și, pe arii restrânse în vest și nord. În Maramureș și în nordul Carpaților Orientali se va depune un strat nou de zăpadă, cu grosimi cuprinse, în general, între 3 și 7 centimetri.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte. Pe creste, la altitudini mai ridicate, rafalele vor atinge 70–80 km/h și vor viscoli zăpada. Va fi vânt puternic și pe parcursul zilei, în vestul și sudul Olteniei, precum și izolat în celelalte regiuni.
Pe arii restrânse se va semnala ceață, asociată cu depuneri de chiciură, fenomen ce va putea reduce vizibilitatea în special în zonele joase și în depresiunile intramontane.
În București, vremea va fi deosebit de rece în această zi, de luni, 12 ianuarie. Prognoza meteo indică un cer variabil și temperaturi maxime care se vor situa în jurul valorii de -2 grade Celsius.
Temperaturile minime vor fi cuprinse între -13…-9 grade.
Vântul va sufla slab până la moderat.
Gerul va pune stăpânire pe o mare parte a teritoriului României în următoarele zile, conform estimărilor meteorologilor. Prognoza meteo pentru această săptămână arată că vremea va fi deosebit de rece până în jurul datei de 15 ianuarie.
În unele zone ale țării vor fi ninsori, ceață și depuneri de chiciură. Gerul se va manifesta cu temperaturi care vor coborî până la -19 grade Celsius, potrivit prognozei săptămânale emise de ANM.
Din 15 ianuarie, temperaturile vor începe să crească, ușor, ușor, atingând valori pozitive, în majoritatea regiunilor.