Ziua de 30 noiembrie va fi una specială pentru cei care poartă numele Andrei. Mai mulți români vor avea o zi liberă și își vor sărbători onomastică.
Andrei Tiberiu Maria, adică interpretul Smiley, nu poate să-și permită să nu muncească. Vedeta este îndrăgostită de ceea ce face și e de neoprit. Se pare că juratul de la „SuperStar” va lucra chiar și de sărbătoare. Vezi mai mult poze în galeria foto de AICI.
Citește și Actorii din „Vlad” s-au reunit. Fanii serialului vor avea o surpriză
„Sunt convins că mă voi distra, atipic pentru sărbătoriți, dar tipic pentru mine de câțiva ani încoace. Adică, voi munci. Fac ce-mi place și am în suflet și în mâini cel mai valoros instrument de exprimare, vindecare și eliberare. Nu știți care? Muzica e! Va fi o perioadă plină pentru mine, așa cum e de obicei finalul de an când parcă tragi dincolo de puteri să le termini până la noua numărătoare calendaristică și când încerci să faci toate cele propuse la începutul sau pe parcursul anului și neîmplinite încă”, a precizat Smiley pentru tvmania.
Interpretul nu avea „liber” nici de Ziua Națională a României. Artistul va fi implicat în filmările showului „SuperStar”. Publicul așteaptă cu nerăbdare să afle numele câștigătorului emisiunii.
„Fiecare etapă a fost revelație, am descoperit evoluție, am descoperit culoare, spirit, talent în forme și exprimări nebănuite la anumiți concurenți. Bine, ce-i drept, au și fost provocați incredibil de tare să lucreze în fel și chip, să-și scoată la iveală toate calitățile sau particularitățile în live, pe scenă, în grup, în rivalitate, în prietenie. Etapa live-urilor o vom trăi cu emoție, surprindere și mai ales cu așteptarea neașteptatului împreună. M-am pregătit. Sper că și voi”, remarcă Smiley.